Suntem toți creația lui Dumnezeu

Cu primăvara în pragul casei noastre, ne gândim acum la toate lucrurile care ne pot face viața să renască și să ne ducă spre noi orizonturi. Renașterea naturii ne inspiră pe toți la curățenie sufletească și primenire a ceea ce s-a învechit în sufletul fiecăruia și trebuie înnoit. Florile primăverii aduc cu mireasma și coloritul lor divers bucurie în sufletele tuturor, iar fiecare fir de iarbă ce străpunge pământul în drumul lui către razele soarelui reprezintă tot atâtea încercări temerare ale oamenilor de pe pământ.

Diversitatea aduce armonie

În jurul nostru, zâmbetele sunt tot mai puține și încrâncenarea oamenilor este tot mai mare. Societatea noastră poate fi mai bună cu cei aflați în minoritate, poate să le aducă puțină speranță și normalitate, în primul rând, prin acceptarea lor așa cum sunt. O vorbă veche spune că pe acest pământ este loc sub soare pentru fiecare. Nu mă îndoiesc de acest adevăr, însă soarele este uneori acoperit de uitarea celor din jurul nostru.

Adesea, persoanele cu dizabilități sunt uitate în umbră, în suferință și chiar în disperarea propriei neputințe. Pe lângă suferința la care viața i-a supus, semenii lor îi izolează într-un val de tăcere și nepăsare, sporindu-le această suferință. În fața lui Dumnezeu, toți suntem egali, el ne-a lăsat pe toți cu un scop pe această lume. Trebuie doar să ne găsim menirea și să pornim spre a o atinge. Căci, la un moment dat în viață, nu știi cine pe cine ajută, de fapt…

Uneori, cu toții avem nevoie de un imbold pentru a putea porni. Ajutorul celor din jur, oricât de mic ar fi el, ne eliberează din propria neputință. Uneori, imobilizarea la pat sau într-un cărucior cu rotile înseamnă, de fapt, eliberarea spiritului și, poate vi se pare paradoxal, chiar atingerea fericirii.

Dizabilitățile nu ar trebui să ne limiteze, nu ar trebui să îi oprească pe cei din jur să ne fie alături. Unii ar putea crede că astfel i-am putea limita, că i-am încetini cu mersul nostru… dar, gândiți-vă, de câte ori nu ați simțit nevoia de a trăi viața într-un ritm mai lent? De a sta câteva clipe și de a reflecta dintr-o altă perspectivă la ceea ce se întâmplă cu voi în toată această agitație din jur?

Un mare scriitor roman, Marin Preda, scria deunăzi “dacă fiecare om s-ar gândi măcar o secundă pe zi la moarte, n-ar mai exista războaie”. Aș extinde puțin această cugetare și aș spune: dacă ne-am opri din ce facem câteva secunde zilnic și i-am privi cu adevărat pe cei de lângă noi, am găsi calea de a le fi alături și le-am oferi alinarea de care au nevoie.

Nu trebuie să fii foarte frumos pentru a fi fericit… Nu trebuie să ai ochii frumoși pentru a fi plăcut celor din jur… Nu trebuie să cutreieri lumea pentru a fi liber… Adesea, vorba lui Eminescu, ochii care pe afară se închid înăuntru se deschid. Deschideți-vă, oameni dragi, ochii minții spre primăvara din sufletul vostru și așa îi veți vedea pe cei din jur în adevărata lor lumină!