La fel de muncitor… ca tine

 Despre cum munca pe care o facem ne dă un sens în viață

 Se spune că munca este cea care ne dă un sens, ne face să simțim că suntem capabili de lucruri care contează pentru lumea din jurul nostru și ne face să ne simțim mai bine cu noi înșine. Dacă asta e adevărat sau nu, depinde de fiecare dintre noi în parte. Cert este că avem nevoie să simțim că ceea ce facem are un efect în această lume și că amprenta noastră este vizibilă, că oamenii din jur observă felul în care ne dăruim în tot ceea ce facem și că eforturile noastre contează.

Pentru fiecare dintre noi e greu să ajungem la acest nivel la care să fim apreciați și să simțim că facem un lucru valoros pentru toată lumea. Cât de greu este, însă, pentru o persoană cu dizabilități să-și găsească motivația pentru a deveni un profesionist desăvârșit? Și, mai ales, peste câte hopuri trebuie să treacă pentru a simți că munca lui aduce o reală valoare?

Îmi place ce fac și sunt mulțumit cu ceea ce fac

Tudor are 40 de ani și lucrează ca referent resurse umane, într-o organizație de talie mondială din domeniul ceramicii. Ziua lui de lucru începe de la ora 7, cu o serie de rapoarte, urmând ca apoi să continue cu monitorizarea activității de producție din cadrul organizației. Pentru Tudor, munca este foarte importantă, el fiind un angajat dedicat și responsabil, reprezentând un adevărat exemplu pentru alte persoane aflate în situația lui.

Primul loc de muncă al lui Tudor a fost în vânzări: în 5 ani și jumătate, timp pe care l-a petrecut aici, a ajuns șef de magazin și cel mai bun vânzător business din zona Transilvaniei. Următorii 3 ani și jumătate și i-a petrecut într-o clinică de medicina muncii, unde s-a ocupat de IT, achiziții și contractele cu persoanele juridice. De 4 ani de zile lucrează la actualul loc de muncă și se simte împlinit.

Firea cameleonică a lui Tudor și dorința lui de independență l-au mânat să învețe cât mai multe lucruri, iar nivelul la care a ajuns astăzi are în spate multe sacrificii, multă muncă și bătălii câștigate. În primul rând cu el însuși.

Eu cred că am reușit sau sunt pe cale să devin medic de suflete

Când era micuț, Tudor își dorea să devină medic. Astăzi, nu lucrează în vreun spital sau vreo clinică medicală, însă, așa cum îi place lui să spună: „Eu cred că am reușit sau sunt pe cale să devin medic de suflete”…

Sociabil din fire, Tudor s-a integrat cu ușurință în toate colectivele de colegi pe care i-a avut. Spune că respectul pentru munca celui de lângă tine contribuie enorm la mediul pe care ți-l construiești la serviciu, iar asta este ceea ce ajută ca echipa să crească, iar oamenii să se dezvolte. Un alt lucru important pentru el este ca locul de muncă să-i permită să aibă viață personală și să se dedice și ONG-ului de care se ocupă. Dacă îl asculți povestind despre zilele sale, ai impresia că Tudor nu are deloc timp liber, pentru că se implică în multe activități – iar tu te întrebi de unde are atâta energie să le ducă pe toate.

Sindromul de nerv motor periferic pe care îl poartă cu el nu e decât o provocare. Tudor știe că, uneori, trebuie să muncească mai mult și să dea mai mult din el ca să poată duce la bun sfârșit o anume activitate. Câteodată se gândește că ar putea face mai multe într-un timp mai scurt, ori că ar putea să se descurce singur în mai multe situații, dar aceste gânduri îl fac doar să se simtă mai motivat să acționeze, mai energic și mai plin de viață – și să se încurajeze singur.

Îmi doream de pe atunci să devin independent financiar

Tudor nu a urmat studii universitare, deoarece era foarte important pentru el să fie independent financiar și să-și ia viața în propriile mâini. S-a educat singur, însă, a citit mult și a învățat câte ceva de la fiecare om pe care l-a întâlnit. Fiind un perfecționist, și-a dorit mereu să fie cât mai bun în domeniul lui. Munca, pentru Tudor, se traduce ca evoluție și experiență, iar lui îi place ceea ce face și se simte mulțumit, la fel simțindu-se la fiecare loc de muncă prin care a trecut.

Tudor e de părere că educația disciplinează omul și contribuie mult la formarea individului – iar asta nu doar că ne crește pe noi, dar are o contribuție foarte mare la creșterea colectivului din care facem parte. El crede că individul educat este acela care are cele mai mari șanse de progres. Iar pentru Tudor, orice experiență constituie o posibilitate de formare, de instruire, fiecare moment al vieții este o lecție și o formă de educare, dacă știm să o privim cu ochii larg deschiși.

Cred că sunt mândri de tot ce întreprind

Prietenii și familia lui Tudor îl susțin necondiționat. În același timp, nu pot să nu fie uimiți de unde găsește forța să facă atâtea lucruri în fiecare zi. Tudor spune că simte cum lumea din jurul lui e mândră de tot ceea ce întreprinde, iar asta e motivația și energia de care are nevoie să continue atunci când, ca orice om, are perioade în care se simte descurajat.

Ce își dorește Tudor de la muncă? Să facă performanță, să fie cât mai bun, să-și atingă potențialul maxim, și să învețe – să învețe continuu. Își dorește să arate tuturor că se poate, că o condiționare fizică nu înseamnă o limitare sufletească sau intelectuală, iar o dizabilitate nu este un gard care stă între individ și muncă. Oricine poate să dea ceva oamenilor din jurul său, fie că alege să o facă printr-un loc de muncă sau prin simple activități de zi cu zi.

Munca, pentru Tudor, nu e doar un motor care ne aduce un sens în viață. Ea e și un liant între persoane, care ne ajută să ne apropiem de colegii noștri, de superiorii noștri, de oamenii pentru care lucrăm, fie că ei ne sunt clienți, pacienți sau beneficiari. Atunci când iubești oamenii și iubești ceea ce faci, nu îți trebuie concediu de la viață. Atunci, toată viziunea ta despre viață se schimbă, înțelegi cine ești și ce poți fi… găsești în orice, energia și motivația pentru a lucra încă o zi.