Ce inseamna sa ai o viata sociala normala?

Ce înseamnă, de fapt, normalitatea? Conform definiției de bază, înseamnă adaptarea la o anumită normă pe care o îndeplinesc majoritatea oamenilor.

Însă, adaptarea presupune formare, iar formarea necesită timp. Cum putem să ne menținem normali într-o lume care se schimbă atât de rapid?

Ne trăim viețile din răsputeri și încercăm să respectăm convențiile societății în care trăim. Parcurgem mai multe etape de educare formală, respectăm regulile de bază, ne găsim un job, ne căsătorim și ne bucurăm de o viata sociala normală.

Însă, atunci când vine cineva care nu respectă o regulă, arată sau se poartă diferit, sare peste o etapă de educare sau face orice altceva, îl privim ciudat. Îl marginalizăm. Indirect, prin felul nostru de a gândi, îndepărtăm acea persoană. Nu o lăsăm să ne înțepe bula de normalitate în care trăim.

Însă, în felul acesta, reducem șansele acelei persoane de acces la o viata sociala normală. De ce facem asta, oare?

A fi diferit, uneori, doare

Încă de când suntem mici, intrăm în contact cu alte persoane, de diferite vârste. Ne facem prieteni, ne jucăm împreună, ne certăm sau pur și simplu discutăm. Întemeiem relații.

Atunci când vrem să interacționăm cu o anumită persoană mai mult decât o singură dată, punem bazele unei relații. Atunci când interacționăm, ocazional, cu persoane necunoscute, fără să ne propunem să repetăm interacțiunea, doar socializăm.

Despre o persoană care socializează și întemeiază relații se poate spune că are o viata sociala normală.

Însă, ce se întâmplă atunci când apar dificultăți care ne împiedică să avem o astfel de viață? Dacă noi suntem acei indivizi cu o situație specială, diferită de ceea ce se numește „normalitate”? Dacă acesta ar fi motivul pentru care ceilalți ne reduc accesul la socializare?

Probabil că răspunsul firesc la această situație este tristețea. Tot ce ne blochează accesul la normalitate ne întristează, pentru că vrem din răsputeri să fim normali. Vrem să fim aproape de oameni – de cei care contează pentru noi – și vrem să putem socializa și cu necunoscuți fără teama de a fi evitați sau priviți cu răutate.

Și atunci, încercăm din răsputeri să părem normali, să ne integrăm în societate. Vrem să apărem în fotografii care să fie privite cu drag, vrem să ne bucurăm de o zi însorită în parc fără să se uite nimeni ciudat la noi. Vrem pur și simplu să ne fie la fel de bine cum le este și celorlalți, pentru că așa este normal.

Vrem o viata sociala normală. Cerem prea mult?

A fi sau a nu fi normal?

Dacă mâine dimineață ne-am trezi într-o lume în care absolut toți oamenii au pielea de culoare verde, cum ne-am simți? Probabil la început vom încerca să ne integrăm între oameni prin alte metode, fără să fim judecați după aspectul fizic. Însă, dacă toți ne-ar respinge?

Probabil că, la început, vom căuta și alți oameni cu pielea ca a noastră. Vom căuta printre oamenii „normali” (cei cu pielea verde) persoane care să fie bune cu noi, să ne accepte așa cum suntem.

Cred că, într-o lume care se consideră „normală”, este un lucru firesc să găsim și acceptare. Este adevărat, ea nu va fi din partea tuturor, însă mereu se vor găsi oameni deschiși, care să treacă de bariera aspectului fizic.

Cu astfel de oameni putem socializa. La fel este valabil și pentru cei care nu au pielea verde, la fel ca noi. Cu ei, putem chiar și să întemeiem relații mai ușor.

Până la urmă, nu va fi nevoie să ne vopsim pielea verde, într-un final.

Indiferent de aspectul fizic și de diferențele dintre noi, mereu vom găsi acceptare. Mereu vom găsi alinare și căi de evadare din zidul de singurătate pe care l-am construit în jurul nostru.

Tot ce contează este să nu rămânem singuri. Să ieșim din casă, să interacționăm cu alți oameni, să creăm relații. Să socializăm.

Socializarea ne ține în viață și ne aduce mai aproape de „normalitate”.

Într-o lume în care schimbarea a devenit lucru firesc, în care timpul aleargă nerăbdător de la o zi la alta, singurul lucru care ne ține pe loc suntem noi înșine.

Fie că avem dizabilități fizice sau chiar mentale, tot ce contează este să nu rămânem singuri, închiși într-un spațiu în care nimeni nu ne poate vedea sau auzi. Sunt bune momentele de liniște, într-adevăr, însă prea multe astfel de momente ne pot face rău.

Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei persoane care nu are o viata sociala normală este să ajungă în stadiul în care să nu își dorească o viata sociala deloc.

Nu îi dorim nimănui acest lucru. De aceea, un grup de oameni frumoși este aproape de tine. Dacă simți nevoia să vorbești cu cineva care îți înțelege încercările vieții, apelează-ne cu încredere, și împreună vom găsi soluții pentru o viață socială activă…