La fel de femeie… ca tine

Există, în viața noastră, momente care ne fac să reflectăm. Ne gândim la locul în care am ajuns, la greutățile pe care le-am depășit, la toate lucrurile bune pe care le avem în viață – și zâmbim. Oricâte lupte am fi dus până în acel moment, ele nu mai par atât de atât de brutale, ba chiar simțim că se transformă în experiențe. Simțim că momentele în care credeam că nu ne mai putem ridica niciodată au fost absolut necesare și ne-au ajutat să ajungem unde suntem, iar zâmbetul nostru ne confirmă că suntem împăcați.

Ne uităm la micile suflete care au ațipit lângă noi, pe canapea, și care imediat se vor trezi și ne vor striga „mami”, iar atunci ne gândim că suntem puternice și că oricâte lupte vor mai veni, avem curajul și puterea să le ducem. Doar că, odată devenite mame, curajul capătă niște ochi mari și o voce asurzitoare, iar puterea un păr lung și energie parcă nelimitată.

Unii spun că în momentul în care devii mamă renunți la tine ca femeie și te dedici doar micului suflet pe care trebui să-l faci om. Alții spun că femeia nu-și abandonează niciodată esența de femeie și că, înainte de rarele și puținele momente în care face lucruri și pentru ea, are grijă ca oamenilor pe care îi iubește să nu le lipsească nimic.

Cum poți să-ți păstrezi și esența de mamă, și pe cea de femeie, și să treci prin viață cu un zâmbet larg? Și cum poți să devii atât de puternică încât să oferi tuturor acest zâmbet dintr-un scaun cu rotile?

 „Dizabilitatea nu m-a împiedicat să fiu o persoană normală”

Atunci când te uiți la Lăcrimioara, vezi o femeie completă. Ea are 37 de ani și, contrar ideii că o doamnă nu-și spune niciodată vârsta, Lăcrimioara o poartă pe a ei cu capul sus și cu mândrie. Poliomielita paraplagică pe care o poartă de când era mic copil nu e primul lucru pe care îl vezi atunci când o privești, deoarece pare doar o femeie care se odihnește pe un scaun. Ceea ce iese în evidență, totuși, sunt ochii săi mari și gropițele din obraji. Creierul tău face repede niște calcule – cine e ea, femeia puternică și determinată despre care vorbesc ochii sau femeia delicată și sensibilă pe care o trădează gropițele?

Nu căruciorul său îi dă identitate, ci energia pe care o emană peste tot în jurul său. De când era micuță, Lăcrimioara avea un optimism aparte. Fiind o persoană deschisă și glumeață, comunica ușor cu oricine, avea mulți oameni prin jurul ei și îi era ușor să se integreze în grupuri. Lăcrimioara zâmbea mereu și găsea câte ceva amuzant în orice situație. Ea este, ca fire, o persoană activă, așa că și atunci când era mică mergea la școală și ieșea cu colegii, striga mereu „prezentă!” când era vorba de vreo activitate.

Totul pare ușor și frumos, asta pentru că așa a făcut-o Lăcrimioara să pară. Adevărul e că nu i-a fost ușor. Suferea din cauza diferențelor făcute de cei din jurul ei și simțea cum o apasă privirile lor. Indiferent de cât de mult te-ar ocroti oamenii care te iubesc sau cât de mult ai încerca să te ocrotești tu și să vezi doar binele în lume, ai nevoie să simți viața cu bunele și relele ei. Iar de privirile celor din jurul nostru nu trece nimeni fără să lase o parte din el pe drum.

Există totuși două perechi de priviri pe care Lăcrimioara le simte, de fiecare dată, până în adâncul inimii și care fac o singură diferență – aceea între ea și alte femei: privirile copiilor ei.

„Fac tot ce-mi stă în putere să fiu o mamă model”

Lăcrimioara este o femeie superbă și completă, și este și mamă. Ea își crește singură cei doi copii, Naomi 11 ani și Roberto 8 ani, dar nu își împarte dragostea între ei, deoarece rezervele ei de iubire nu sunt limitate ca să poată fi împărțite – ea îi iubește, pe fiecare în parte, infinit.

Povestea de dragoste dintre Lăcrimioara și tatăl copiilor săi a fost una frumoasă, s-a simțit respectată și iubită ca femeie și nu a simțit niciodată că dizabilitatea sa ar fi vreun impediment. Viața ne schimbă și ne crește pe fiecare în parte, așa că timpul a decis ca Lăcrimioara e destul de puternică încât să devină mamă și tată pentru copiii săi.

Da, Lăcrimioara este o femeie completă. O femeie care e împăcată cu viața ei și a trecut mai departe – doar așa putea să-l cunoască pe Valentin, bărbatul care e acum lângă ea și copiii ei. Singurul drum pe care îl vede este unul care merge înainte și care se ține drept, iar când îți adaptezi vederea în acest fel, numai lucruri bune pot să vină.

Iar cele două suflete au devenit rostul său în viață. Ei au făcut-o mamă, au schimbat-o și au făcut-o femeia responsabilă și iubitoare de astăzi. Trăiește pentru ei, comunicarea joacă un rol central în relația lor mamă-copil iar Lăcrimioara nu a simțit niciodată că dizabilitatea sa ar fi afectat relația cu aceștia: „Din contră, cred că mă iubesc mai mult”, spune ea.

Lăcrimioara știe că trebuie să fie un model complet pentru micuții ei. Știe când trebuie să se sacrifice și când trebuie să aibă grijă de ea, ca femeie, pentru ca și ei să înțeleagă cât e de important să aibă grijă de ei.

„Ca femeie mă văd normală”

Lăcrămioara își poartă feminitatea cu mândrie. Dizabilitatea ei nu o face mai puțin femeie, ba chiar spune că se vede o femeie normală. Și ea merge la salon și are grijă de imaginea ei, nu pentru că ar fi interesată să încerce să demonstreze ceva, ci pentru ca ea să se simtă bine. Și ei îi plac hainele, ca oricărei femei, și chiar și ea simte nevoia să-și aducă soarele pe stradă cu câte-un ruj, ca să-i ridice moralul.

Nu doar mamă full-time, Lăcrimioara lucrează ca asistent servicii clienți la o platformă care preia comenzi online. Ea se simte mândră să lucreze alături de ei și spune că este fericită în acest moment. Apropo de un moment în care s-a simțit mândră, zice că în momentul în care s-a angajat a fost foarte mândră de ea – în sfârșit putea să-și câștige banii. Dorința ei de independență a depășit stadiul de dorință – a fost transformată într-o acțiune concretă, iar noi sperăm ca Lăcrimioara să se simtă mândră de ea și pentru asta.

„Nu mă gândesc la viitor, prefer să trăiesc prezentul”

Întrebată despre ce-și dorește de la viață, Lăcrimioara răspunde simplu: „Îmi doresc ca cei doi copii ai mei să rămână lângă mine, să mă iubească și să mă respecte în continuare așa cum sunt”.

Da, Lăcrimioara este mamă. Dar ea este și femeie. Sună puțin? E nevoie de toate resursele de putere, determinare și curaj să fii cel puțin una din cele două: puterea să te crești pe tine și să nu te pierzi în timp ce crești încă două suflete, determinarea să treci peste toate și să-ți refaci tot timpul resursele sufletești și de energie după luptele pe care le-ai dus și curaj să mergi înainte, în războaiele care vor veni.

Te gândești că Lăcrimioara te duce la ideea de lacrimi? Poate – dar singurele pe care Lăcrimioara noastră ar trebui să le aibă sunt cele de fericire și mândrie pentru ce a construit, pentru ceea ce este ea și pentru viața pe care și-a format-o în jurul său. Iar apoi, să zâmbească…