La fel de student… ca tine

În spatele unui copil cu nevoi speciale se află întotdeauna un suflet blând și curat, care visează la joacă, la o școală obișnuită, prieteni și colegi, o familie iubitoare, dar mai ales la o meserie care să-l împlinească atunci când va fi adult. În ciuda dizabilității, copilul captivat de super eroi devine adultul de mâine, care poate face lucruri mărețe.

În realitate însă, miile de copii cu dizabilități din țară sunt îndepărtați de visurile lor pe măsură ce cresc. Pentru ei, greutățile apar încă din școală, instituție în care se lovesc de reticența cadrelor didactice, marginalizarea colegilor, prejudecățile părinților și discriminarea unui stat care nu dorește să lupte și pentru bunăstarea lor.

Când privește înapoi, Diana se regăsește în povestea copilului cu nevoi speciale, care s-a confruntat cu multe nedreptăți în timpul școlii. Acum este absolventă de psihologie și are planuri îndrăznețe, dar nu va uita privirile pline de neîncredere, discriminarea, răutatea și indiferența celor din jur.

Orice poveste începe cu un diagnostic dur…

Tetrapareza Spastică Sechelară, aceasta este afecțiunea care i-a schimbat viața, dar care nu a împiedicat-o să viseze și să lupte pentru dorințele ei. Diagnosticul a fost descoperit la vârsta de un an, în urma unui control neurologic la care s-au observat urmele lăsate pe creier de către o meningită făcută imediat după naștere.

După cum ne explică Diana, „Tetrapareza Spastică este o boală neuro-locomotorie care afectează sistemul nervos central și duce la dezvoltarea incorectă a sistemului locomotor (mușchi, oase, tendoane), care este mult mai rigid și lipsit de forță și coordonare decât în mod normal. Acest lucru duce la probleme de echilibru, incapacitatea de a rezolva activități ce presupun efort fizic crescut, un mers deficitar și dificultate în mișcare. ”

Pe lângă acest diagnostic, Diana suferă și din cauza altor afecțiuni precum miopie forte, platfus, strabism, probleme ale coloanei vertebrale și alte deficiențe aflate în legătură directă cu diagnosticul principal.

Câteodată, a doua șansă la viață se câștigă.

Dacă unii primesc în mod miraculos o a doua șansă la viață, iată că există și persoane care trebuie să treacă peste multe obstacole pentru a primi această oportunitate.

Deși face parte din categoria celor cărora medicii le dau foarte puține șanse de a mai merge vreodată, Diana a reușit să fie aproape în totalitate independentă. Lupta a fost grea – 13 intervenții chirurgicale și zeci de mii de antrenamente de recuperare dure. În urma tuturor eforturilor, a reușit să se recupereze în proporție de 70-80%

Ceva precum mersul până la magazin după pâine, care pentru o persoană fără dizabilități este banal, pentru cei ca mine devine comparabil cu escaladatul unui munte.

Așa poate fi descris efortul zilnic pe care îl depune Diana  pentru a face niște activități atât de simple. Cea mai mare problemă? Transportul… Din cauza problemelor de echilbru și a inexistenței unei infrastructuri adecvate,  ea se „lovește” de borduri și treceri de pietoni amenajate necorespunzător, scări fără balustradă, rampe fără elemente de sprijin, autobuze fără dotări speciale și oameni grăbiți, care nu au răbdare cu oameni ca Diana.

Transportul până la școală a fost mereu o problemă. Atunci când familia sau cei apropiați nu au fost alături de ea, Diana a fost nevoită să plătească oameni pentru a se putea deplasa la școală, la cămin și în alte locuri de interes.

Pe lângă transport, o altă problemă care i-a îngreunat anii de studiu a fost să țină pasul cu ritmul alert în care predau profesorii. Deși este vorba de o diferență de câteva secunde, Diana rămânea mereu în urmă cu notițele. În cele din urmă, a renunțat să mai scrie și a decis să fie mai atentă la ceea ce explicau profesorii.

Pe lângă toate acestea, vederea îi dă de asemenea bătăi de cap. Pentru a vedea la tablă,  este nevoită să stea întotdeuna în prima bancă și, chiar și așa, câteodată nu este de ajuns.

În 15 ani de școală, până la momentul ăsta, fără să pun grădinița, am întâlnit tot felul de tipologii și reacții.

De-a lungul timpului, Diana a avut parte atât de experiențe plăcute, cât și de întâmplări și situații mai puțin plăcute. Majoritatea colegilor au păstrat distanța la început, unii au reușit să depășească această barieră, alții i-au devenit chiar prieteni, iar alții au ales să o ignore.

Lumea a vorbit mereu pe la spatele meu, pe stradă sau în diferite colective, străini sau apropiați. Obișnuiesc să nu-i aud. Eu îmi văd de drum… e ceva obișnuit.

O întâmplare din clasa a V-a îi amintește Dianei că toți copiii din clasă, cu excepția ei, au fost invitați la ziua unui coleg care își sărbătorea ziua de naștere. A plâns mult pe seama acelei discriminări și a reușit să treacă peste pentru că are o „mamă de fier”, care i-a fost mereu alături și a reușit să o sprijine chiar și în cele mai grele clipe din viață.

Mai târziu, când a intrat la liceu, a stat singură în bancă un semestru întreg, ceea ce a făcut-o să se simtă marginalizată. Dar cea mai mare problemă a fost și este accesibilitatea pentru elevii și studenții cu dizabilități, atât în clădire, cât și în sălile de curs. În toate instituțiile în care a învățat au existat probleme precum lipsa balustradelor, a lifturilor, a toaletelor amenajate corespunzător și a multor facilități speciale.

Printre amintirile sale frumoase se află puținele prietenii legate pe băncile școlii, pe care le păstrează și astăzi. Printre acestea se află și câțiva dascăli cu har, care au reușit să rămână în sufletul Dianei. Legat de aceștia, unii au îndrăgit-o pentru „caracterul său puternic de luptătoare, pentru deschidere, implicare și determinare”, în timp ce alții au manifestat o atitudine de indiferență față de toți elevii, inclusiv față de ea.

Înapoi în prezent

Acum, Diana urmează să înceapă un master de specializare pe terapie congnitiv-comportamentală, întrucât își dorește cu ardoare să devină psihoterapeut. Vrea să se angajeze, să studieze cât mai mult, să citească, să se implice în activități de voluntariat, să călătorească și, nu în ultimul rând, să se mute în chirie cu iubitul său.

Ambițioasă și optimistă, Diana crede că „educația este singura modalitate de a-ți depăși condiția”. Ea ne încurajează să nu lăsăm sistemul să ne spună că nu se poate, să rămânem creativi și să încercăm mereu să găsim soluții la orice provocare ne apare în cale.