0722.289.333 contact@socialchair.ro

Blog

Suntem mai aproape de tine prin fiecare articol...

La fel de călător… ca tine

La 23 de ani, unii visează să mute munții din loc, să înceapă aventura vieții lor sau chiar să schimbe lumea. Alții însă, și-ar dori să poată ieși mai des din casă… atât de puțin. Aceasta este povestea persoanelor cu dizabilități, pentru care, fiecare zi este un dar de la viață, dar și o grea încercare.

Andreea este o tânără plină de viață, pasionată de scris, cărți și muzică, care visează să devină scriitoare într-o bună zi. La fel ca noi toți, ea aleargă după fericire, deși, picioarele sale nu mai știu să alerge. Imobilizată într-un scaun cu rotile, Andreea este un prizonier al timpului, al societății și al propriilor dorințe, pe care, din nefericire, nu și le poate îndeplini întotdeauna.

Însă, nu vă grăbiți să trageți concluzii: Andreea este o luptătoare și se consideră cea mai liberă persoană din lume.

Fiecare hotărăște cât de liber vrea să fie.

Optimistă și mereu cu zâmbetul pe buze, Andreea crede că nu handicapul este cel care te privează de libertate, ci propriile gânduri. Deși nu i-a fost deloc ușor, a învățat să-și accepte condiția, să gândească  pozitiv și să nu se lase înfrântă de boală, de oameni, de temerile interioare.

În ciuda unei voințe de fier, Andreea, la fel ca restul persoanelor captive într-un scaun cu rotile, se lovește zilnic de ignoranța unui sistem care nu-i permite să călătorească prea mult. Dintre toate, bordurile sunt cea mai mare provocare. Acestea fie sunt prea mari, fie nu sunt adaptate pentru cărucioarele cu rotile în dreptul trecerilor de pietoni, fie sunt ocupate de mașini.

Transportul în comun sau trenul este o alternativă bună numai atunci când este însoțită. Rampele sau platformele mobile sunt esențiale pentru oamenii cu handicap locomotor, însă acestea sunt foarte rar întâlnite. Deși le oferă libertatea acestor oameni cu nevoi speciale de a călători prin oraș neînsoțiți, construcțiile speciale încă lipsesc. Astfel, având în vedere limitările cu care se confruntă, Andreea nu poate explora prea mult orașul sau împrejurimile.

Privirile oamenilor dor cel mai tare.

Pe lângă eforturile zilnice de a se deplasa, Andreea trebuie să îndure privirile celor care nu conștientizează că oricine poate ajunge într-un scaun cu rotile. Acești oameni par să nu își dea seama că persoanele cu dizabilități au dreptul și își doresc să fie membri activi ai societății, nu simpli spectatori. Și ei trebuie să aibă parte de educație, să meargă la serviciu, la plimbare, la teatru, la cumpărături sau la vot.

Orașele pot deveni mai prietenoase cu noi doar prin oameni.

Da, oamenii sunt schimbarea. Ei trebuie să vadă abilitățile persoanelor ce își petreec viața într-un scaun cu rotile, nu dizabilitățile lor. Ei sunt cei care trebuie să ofere un zâmbet, o privire caldă, dar mai ales o mână de ajutor. Tot ei sunt cei care trebuie să schimbe mentalități, să nu mai judece, să se implice mai mult și să-i considere egali pe cei care se confruntă cu imposibilitatea de a se deplasa fără cărucior. La rândul lor, vor câștiga o lecție de supraviețuire prețioasă, dar și prieteni pe viață.

Ultima dată am fost să-mi vizitez bunicii.

Poate că sună banal, dar pentru Andreea, o călătorie poate însemna chiar și o simplă vizită la bunici. Iubește marea și muntele deopotrivă, însă nu le-a mai văzut de ceva timp.

La mare nu a mai fost de când era mică, iar acum doar visează la valuri, nisip și soare. Știe că pe litoral există o plajă special amenajată pentru persoanele cu dizabilități și speră să ajungă acolo cât mai curând. Pe vârf de munte nu a fost niciodată, căci a fost nevoită să se mulțumească doar cu poalele lui.

Cu toate astea, obișnuiește să admire măreția naturii de la fereastra camerei sale. Este suficient de norocoasă să aibă o priveliște superbă, care o inspiră în ceea ce scrie și îi potolește dorul de călătorie.

Cred în continuare că oamenii sunt buni.

În ciuda experiențelor mai puțin plăcute, Andreea nu își pierde speranța în oameni. Este convinsă că în adâncul sufletului lor, semenii ei au puterea de a deveni mai buni și mai îngăduitori cu cei cărora viața le-a pus pe umeri o povară grea. Ne spune asta din propria sa experiență, căci de-a lungul timpului, au fost mulți oameni care i-au oferit o mână de ajutor.

Andreea este un exemplu pentru noi toți, o sursă de inspirație și înțelepciune, dar mai ales dovada vie a faptului că voința nu are limite. Așadar, data viitoare când treci pe lângă o persoană în scaun cu rotile, zâmbește-i. Nu o judeca, nu o ignora și nu încerca să o ajuți dacă nu îți cere ajutorul.

Leave a Reply